Fiul fostului pilot de F1 Michael Schumacher, Mick, în vârstă de 16 ani, a debutat sâmbătă în Formula 4, clasându-se pe locul nouă în prima cursă a sezonului, la Oschersleben, în Germania, și primind un premiu pentru cel mai bun debutant, informează telegraph.co.uk.
Mick Schumacher a pornit de pe locul 19 al grilei și a reușit să avanseze zece poziții pe parcursul cursei.
„Desigur că sunt mulțumit de modul în care am recuperat. Nici măcar nu am realizat că sunt cel mai bun rookie”, a declarat Mick Jr.
La Oschersleben va avea loc o cursă și duminică. Michael Schumacher se află la recuperare la locuința sa din Elveția, în urma gravului accident de schi suferit în 2013.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER